Vreau să sprijin sportivii mici pentru a deveni Campioni mari!


Ioana Precup Special Olympics Romania
Pe 29 martie 2021 îmi propun să înot, timp de o oră în apa Mării Negre la o temperatură de 5 grade. Vreau să fac această provocare pentru că mă emoționează acești copii care par atât de vulnerabili, dar, de fapt, sunt poate mai puternici decât noi. Sportul este cel mai frumos lucru, creează conexiuni și dezvoltă oamenii într-un mod aparte. Iar acești copii pot avea o șansă în plus să le fie mai bine în viață, să își prelungească viața și să găsească bucurie.
Vreau să fiu un exemplu, să știe că sportul este o modalitate bună de a fi mai sănătoși, mai puternici și mai implicați, iar mentalitățile se formează de la cele mai fragede vârste.
Am 43 de ani și am început să practic triathlonul în 2015. M-am îndrăgostit de acest sport definitiv. Probabil că singurul regret este că nu l-am descoperit mai devreme. Mă antrenez zilnic, structurat, având două sesiuni pe zi și alternând înotul cu bicicleta și alergarea. Am învățat foarte repede să îmi eficientizez timpul astfel încât să pot să păstrez echilibrul între viața profesională, familală și triathlon. Ziua mea începe la 05.00 dimineața și până la 22.00 este plină. Rezistența îmi vine din faptul că fac cu plăcere, că nu simt că "trebuie", ci doar că "îmi doresc".
Văd cum societatea noastră izolează și marginalizează persoanele cu dizabilități intelectuale, în loc să le arate abilitățile și să prezinte lucrurile extraordinare pe care ei le pot face.
În triathlon sunt foarte mulți oameni cu dizabilități fizice care termină un Ironman, iar anul trecut am avut primul om cu Sindrom Down care a terminat o astfel de cursă și el este sportiv Special Olympics. Mi s-a părut absolut minunat! Dar lumea nu știe aceste lucruri și atunci m-am gândit că, dacă pot să practic sportul ăsta, să nu-l fac numai pentru mine, ci să contribui, strângând o sumă de bani care să ajute la viitoarele antrenamente sau programe dedicate tinerilor Young Athletes (sportivi tineri) din cadrul Special Olympics România.
Dacă provocarea mea vi se pare suficient de ambițioasă, Donați pentru mine și Sportivii Tineri, pentru viitorul lor!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul